CFR se desparte de Jakub Vojtus! Clujenii ies în profit după transferul atacantului în Ungaria

CFR se desparte de Jakub Vojtus! Clujenii ies în profit după transferul atacantului în Ungaria
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj este aproape să se despartă și de Jakub Vojtus, după de l-a „trimis” pe Damjan Djokovic la Rizespor, în Turcia. Atacantul adus de la Academica Clinceni s-a înțeles cu maghiarii de la Mezőkövesd, iar campioana va ieși pe plus din afacere.

CFR Cluj se mișcă rapid pe piața transferurilor, în încercarea de a schimba liniile echipei, așa cum a cerut Edi Iordănescu. Campionii sunt aproape să se despartă de Damjan Djokovic, care s-ar fi înțeles cu Rizespor, noua echipă a lui Marius Șumudică.

Ardelenii au punctat și la capitolul veniri. Sebastian Serediuc (20 de ani) a fost deja prezentat, iar echipa lui Neluțu Varga are și alte ținte, între care Lazar Tufegdzic, fotbalistul celor de la Spartak Subotica.

CFR se desparte de Jakub Vojtus! Clujenii ies în profit după transferul atacantului în Ungaria

Jakub Vojtus a pierdut de mult sprijinul clujenilor. Atacantul adus de la Academica Clinceni a prins doar 11 meciuri în tricoul campioanei, în toate competițiile, și nu a marcat niciun gol.

Edi Iordănescu a decis să îi dea drumul, iar slovacul s-a înțeles cu Mezőkövesd, echipă de primă ligă din Ungaria, anunță Fanatik.ro.

Potrivit sursei citate, CFR Cluj va încasa 100 de mii de euro în schimbul transferului, astfel că ardelenii vor ieși în câștig din afacere. Vojtus a fost adus liber de contract vara trecută, de la Academica Clinceni.

Vojtus nu este primul jucător la care renunță Edi Iordănescu. Antrenorul care a venit în locul lui Dan Petrescu l-a pus pe liber și pe Ivica Zunic.

11 meciuri pentru CFR Cluj, 7 în Liga 1, 3 în Europa League și 1 în Cupa României. Atacantul nu a marcat niciun gol

Nu pot să merg cu gândul pănă la titlu. Sigur, pentru asta muncim, dar trebuie să o luăm pas cu pas. Am reușit să recuperăm puncte.

Nu pot să cad în capcana să mă relaxez. Lucrurile se schimbă rapid, sper să nu fie cazul la noi
Edi Iordănescu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în 33 de părţi egale
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în…
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…